— Nu mai vin.
El s-a uitat la Iulia.
— Data viitoare vin eu… dar fără costum.
Iulia a zâmbit, cu o încredere nouă.
— Și eu fără filtre.
Când autobuzul a pornit din stație, Lenuța a privit-o pe fată-sa. Nu mai era bosumflată. Nu mai părea copil.
— Mamă… — a spus Iulia încet — cred că uneori trebuie să te faci de râs ca să găsești ceva adevărat.
Lenuța a dat din cap, cu o convingere simplă.
— Adevărul nu are nevoie de Photoshop.
Două luni mai târziu, Marian a revenit.
Fără papion.
Cu flori simple din piață, ținute cu atenție în mână.
Nu au făcut nuntă mare. Nici nu s-au grăbit.
Au început cu drumuri dese între sat și oraș.
Cu sinceritate.
Cu rate plătite la timp.
Cu planuri reale.
Și, pentru prima dată, fără minciuni.
Iar Lenuța, de fiecare dată când îi vedea stând la masă, își spunea în gând:
„Bine că n-am mai luat porcul.”
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
