Copilul, învelit într-o păturică subțire, plângea în sughițuri.
În cameră plutea un miros greu: lapte amestecat cu sărăcie.
Vera a simțit cum i se strânge stomacul.
– Cine e copilul? a întrebat ea, cu o voce pe care nici ea nu o recunoștea.
Săndel și-a frecat fruntea.
– E al meu.
Cuvintele au căzut grele, ca o secure.
Tanti Maria a scos un oftat adânc.
Fata s-a apropiat.
– Nu am vrut să stric nimic… Eu am plecat la București acum un an. Când am aflat că sunt însărcinată, el era deja însurat. N-am vrut să-l caut. Dar n-am bani. N-am pe nimeni aici.
Vera o privea fix.
O resto si pe aver rig
– Și de când vii aici?
– De câteva luni.
– Și tu? l-a întrebat pe Săndel.
– Am vrut să vă spun… dar n-am știut cum.
Vera a râs scurt.
– Când? După ce goleai frigiderul meu ca să-ți hrănești copilul?
