Sunetul era diferit de orice auzise vreodată. Nu era o piatră. Nu era o rădăcină. Era un zgomot surd, ca și cum ar fi lovit lutul ud ascuns sub pământ.
Maria a înlemnit o clipă.
Inima îi bătea puternic în urechi.
Tremura în timp ce săpa, mâinile îi tremurau.
O resto si pe aver rig
Pământul s-a lăsat brusc, iar apa rece și limpede a țâșnit din adâncul sufletului, ca o respirație ținută prea mult. Maria a căzut în genunchi, udându-și rochia, fără să-i pese.
Apă adevărată.
Nu o baltă murdară. Nu noroi. O venă vie, ascunsă sub ani de secetă.
A început să plângă în tăcere, lipindu-și fruntea de pământul care o respinguse până atunci. Apa i se scurgea printre degete, iar lacrimile se amestecau cu ea, ca și cum tot ce era greu ar fi fost spălat în acel moment.
Ana s-a repezit spre ea.
