Fotografia a ajuns la poliție într-un plic fără expeditor. Era veche, ușor îngălbenită pe margini. În ea apăreau trei adolescenți, doi băieți și o fată, stând în fața unui chioșc de ziare din Constanța.
Pe spatele pozei era scris doar atât: „Cred că aceștia sunt copiii dispăruți.”
Cazul, uitat de ani întregi, a explodat din nou peste noapte.
Televiziunile au început să vorbească iar despre tripleții Dobre. Vecinii ieșeau prin fața caselor și discutau ore întregi. Unii spuneau că sigur e o farsă. Alții jurau că fata din fotografie semăna perfect cu Maria când era tânără.
O resto si pe aver rig
Maria însă n-a dormit toată noaptea. Ținea poza în mâini și plângea în liniște.
Ea știa. O mamă simte.
A doua zi, poliția a descoperit că fotografia fusese făcută în 1996. În imagine apăreau trei adolescenți crescuți într-un centru pentru copii abandonați din Constanța.
Numele lor erau diferite.
Dar vârstele se potriveau perfect.
La câteva zile după aceea, au început testele ADN.
Maria a stat pe holurile secției aproape fără să vorbească. Venise cu aceeași geantă veche și același palton purtat de ani întregi.
Când au venit rezultatele, un polițist a ieșit încet din birou.
Avea ochii umezi.
— Doamnă Maria… sunt copiii dumneavoastră.
Femeia a început să tremure atât de tare încât abia mai putea sta în picioare.
După treizeci de ani, copiii ei trăiau.
Dar adevărul care a urmat a fost și mai greu de suportat.
Tripleții nu știau cine sunt.
Nu-și aminteau nimic din copilărie.
Fuseseră crescuți separat după vârsta de zece ani și li se spusese toată viața că fuseseră abandonați.
Eduard lucra acum într-un service auto din Brașov.
Elena era infirmieră într-un azil din Galați.
Iar Emanuel muncea pe șantier în Timișoara.
