Pe ecran, Alexandru stătea în biroul lui de acasă.
Purtase iar cămașa bleumarin pe care o alegea la fiecare întâlnire serioasă. În spate se vedea biblioteca mare din living și fotografia noastră de la nuntă.
Preț de o clipă am uitat că murise.
Părea atât de prezent, încât mi s-a frânt inima.
El privi drept în obiectiv.
— Dacă vedeți acest mesaj, înseamnă că eu nu mai sunt. Dar înseamnă și că mama mea încearcă exact ce știam că va încerca.
O resto si pe aver rig
În biserică căzu o tăcere de plumb.
Doamna Victoria își încleștă maxilarul.
— Alexandru… ce prostie e asta? murmură ea.
Vocea lui nu se opri.
— Mamă, dacă tocmai ai numit-o pe Irina „incubator”, atunci nu meriți nici măcar să-i spui pe nume.
Un freamăt străbătu toată biserica.
Bianca făcu un pas înapoi.
Alexandru scoase un dosar și îl ridică spre cameră.
— În primul rând, testul ADN pe care îl aveți este fals. L-am refăcut eu, personal, acum trei luni, după ce am aflat că cineva voia să mituiască un laborator.
Adrian deschise la secundă una dintre serviete și scoase câteva documente ștampilate.
— Acestea sunt actele originale, spuse el tare. Semnate și autentificate.
Toate privirile se întoarseră către doamna Victoria.
Fața ei se albise de tot.
— Minte! țipă ea. Toate sunt inventate!
Dar Alexandru își continuă discursul, calm:
— Și pentru că știam cât de departe poate merge propria mea familie, am schimbat testamentul acum două luni.
În clipa aceea, Bianca scăpă verigheta.
Inelul izbi marmura cu un clinchet sec.
Eu îmi țineam respirația.
— Casa din Pipera, toate conturile personale, acțiunile mele și drepturile asupra firmei merg exclusiv către soția mea, Irina Dumitrescu, și către fiul nostru.
