Doamna Victoria începu să tremure.
— Nu… nu… nu poate face asta…
Alexandru coborî pentru o clipă privirea, apoi rosti ceva ce nimeni nu aștepta.
— Iar mamei mele îi las exact ce mi-a dat și ea mie toată viața: control, manipulare și rușine.
Lumea din biserică o privea acum cu o jenă apăsătoare.
Câțiva oameni de afaceri șușoteau între ei.
Alexandru își urmă firul:
— Există și înregistrări video, conversații și dovezi financiare care arată cum mama mea și sora mea au încercat anul trecut să mă declare incapabil psihic, ca să preia compania.
Un domn în vârstă din primul rând își scoase ochelarii, uluit.
Bianca izbucni în plâns.
— Mamă… spune ceva…
Dar doamna Victoria nu mai găsea cuvinte.
Alexandru întoarse din nou privirea spre cameră, iar tonul i se îmblânzi.
— Irina… iubirea mea… dacă vezi asta, înseamnă că nu am mai apucat să mă întorc la tine și la băiatul nostru.
Mi-am dus palma la gură și am izbucnit în lacrimi.
— Tu ai fost singurul lucru adevărat din viața mea. Când toți mă vedeau ca pe un nume, tu m-ai văzut ca pe un om.
În biserică domnea liniștea.
Nici preotul nu se clintea.
— Și încă ceva, spuse Alexandru. Accidentul meu nu a fost complet un accident.
Toți înțepeniră.
Adrian ridică o altă mapă.
— Cu două zile înainte să mor, am depus la notar și la poliție documente despre sabotarea mașinii mele. Dacă mi se întâmplă ceva, investigația trebuie dusă mai departe.
Un țipăt scurt îi scăpă Biancăi.
Doamna Victoria aproape se prăbuși pe bancă.
— Alexandru, nu! șopti ea disperată.
Dar videoclipul nu se oprea.
— Dacă mama mea și sora mea sunt încă în libertate când acest mesaj se difuzează, înseamnă că autoritățile nu au încheiat ancheta. Dar o vor încheia.
