Am jucat rolul femeii care ascultă, în timp ce în minte repetam fraze din scrisoare. Mihai avusese grijă să mă pregătească fără să bănui. Și știam acum ce lăsase pentru mine: nu doar o casă, ci și un drum de urmat.
Procese, hotărâri și liniște Într-o seară, Sofia a sosit cu o geantă mare și ton îndulcit, ca și cum vremea ar fi cerut mutări și „stabilitate”.
„Mă gândeam că poate ar fi bine să stau aici o vreme, să fim aproape de Darius, știi, pentru stabilitate.”
Am păstrat un zâmbet scurt, cumpănit.
„Desigur, Sofia. Dar casa asta e acum trecută pe numele meu. Oricine stă aici o face doar cu acordul meu.”
Chipul ei s-a încordat o clipă, apoi a învăluit totul într-o voce moale.
„Nu trebuie să ne complicăm, Maria. Tot ce e al lui Mihai trebuie să rămână în familie.”
„Exact,” am spus. „Și eu sunt familia.”
