Nu mai era rece și tăios cum îl știa de ieri. Privirea lui părea alta — poate neliniștită, poate doar curiosă.
— Domnule Volkov, — rosti ea cu un zâmbet abia schițat. — Credeam că nu salutați niciodată femeile de serviciu.
Artem se opri, ca și cum ar fi mușcat din propriile cuvinte. — Poate că… am greșit, — spuse, evitându-i ochii.
Margareta își șterse palmele de șorțul uzat și îl privi drept în față. — Greșeala nu e un păcat, domnule. Păcat e să nu înveți nimic din ea.
O resto si pe aver rig
Tăcerea coborî peste coridor. În depărtare se mai auzeau pași grăbiți, telefoane care vibrau, uși care se trânteau. Dar în colțul acela, parcă timpul se opri pentru o clipă.
— Vă aștept în birou la ora zece, — spuse Artem hotărât. — Aș vrea să discutăm.
Margareta ridică o sprânceană, surprinsă, dar nu replică. Își adună lucrurile și, la ora stabilită, păși în biroul somptuos, unde totul strălucea de ordine și autoritate. Ea părea din cu totul altă lume, cu haina ei modestă și pașii sfioși.
Artem se ridică în picioare. — Luați loc.
Se așeză, privind în jur fără teamă. El inspiră adânc. — Am citit despre dumneavoastră. Știu cine sunteți.
