Nu și-a coborât privirea.
— Mama ta m-a asigurat în scrisoare că ești o mireasă exemplară: vorbești trei limbi, cânți la pian și cunoști toate regulile etichetei.
Eliana a zâmbit ușor, un zâmbet neașteptat în acel loc solemn.
— Mama mea, Înălțimea Voastră, fie se înșală, fie v-a înșelat. N-am mai atins clapele pianului de când aveam zece ani. Obișnuiesc să citesc poezii cu voce tare când sunt singură, și o fac, spun unii, prea pasional. Și… nu știu deloc să mă prefac.
Șeicul și-a încruntat sprâncenele.
— Atunci care este rostul prezenței tale aici?
Eliana a ridicat bărbia. În ochii ei, o scânteie s-a aprins — o demnitate pe care șeicul nu o mai văzuse de mult.
— Poate n-am niciun rost aici, — a spus ea cu calm. — Sau poate am fost trimisă ca să vă amintiți ce înseamnă să priviți un om, nu o alianță.
O resto si pe aver rig
Pentru o clipă, sala a căzut în tăcere deplină. Apoi șeicul s-a ridicat, lent, ca o stâncă care se dezgheață. A pășit către ea fără grabă; fiecare pas părea o bătaie de suflet în ecoul vast al încăperii.
