O femeie însărcinată a realizat asta într-o zi aparent obișnuită, într-un autobuz supraaglomerat, într-un moment ce părea banal, dar care avea să capete pentru ea o semnificație neașteptată.
O călătorie obișnuită devenită amintire de neuitat
Era în luna a șaptea de sarcină și se îndrepta spre casă după o zi epuizantă. Autobuzul era plin, aerul apăsat, iar la fiecare stație intrau oameni care se strecurau printre scaune și pe culoar. Își simțea picioarele grele, spatele încordat și respirația tot mai apăsată, încercând totuși să rămână calmă. Își spunea că mai sunt doar câteva stații de rezistat.
O resto si pe aver rig
Se ținea ferm de bară, căutându-și echilibrul la fiecare frână. În jur, călătorii păreau absorbiți în gândurile lor: unii fixau ecranele telefoanelor, alții priveau pe geam, iar câțiva păreau că fac un efort conștient să nu observe aglomerația și oboseala celor din jur.
La una dintre opriri, a urcat o femeie în vârstă. S-a oprit lângă ușă, a privit în jur și a mai rămas câteva clipe, ca și cum ar fi sperat că cineva se va ridica. Nimeni nu a făcut-o. Fiecare a continuat tăcut drumul, cu privirea plecată sau rătăcită undeva departe.
