Deși starea de graviditate îi îngreuna statul în picioare, tânăra s-a ridicat aproape involuntar. I-a făcut un semn blând femeii în vârstă și a invitat-o să se așeze. Nu a fost un gest spectaculos, nici făcut pentru a fi observat. A fost o reacție firească, născută din respect și din dorința sinceră de a-i ușura drumul cuiva.
Bătrâna s-a așezat încet, cu grijă, fără multe cuvinte. Însă din acel moment privirea ei s-a fixat asupra femeii însărcinate. O studia îndelung, tăcut, într-un fel greu de descifrat. Nu era o privire rece, dar nici ușor de citit. Părea să ascundă o emoție profundă, poate o amintire sau o recunoștință pe care nu știa cum să o exprime.
Minutele treceau odată cu mersul sacadat al autobuzului. Tânăra a început să se simtă ușor stânjenită, întrebându-se dacă ar fi făcut ceva nepotrivit sau dacă femeia dorea să îi spună ceva. Acea atenție tăcută o neliniștea, dar în același timp o emoționa. Simțea că, fără multe cuvinte, între ele se stabilise o legătură discretă.
Gestul neașteptat de dinaintea coborârii
Când autobuzul s-a apropiat de stația la care bătrâna urma să coboare, aceasta s-a ridicat cu blândețe, sprijinindu-se de scaun. A făcut câțiva pași pe culoar și s-a oprit lângă femeia însărcinată.
Fără explicații și fără a atrage atenția celor din jur, i-a strecurat ceva în buzunar. Mișcarea a fost discretă, aproape imperceptibilă. Apoi s-a apropiat ușor, de parcă ar fi dorit să lase un mesaj pe care cuvintele nu i le-ar fi cuprins.
