Era o zi de marți care părea că arde.
Autostrada Soarelui vibra sub căldura verii, asfaltul tremura, iar aerul fierbinte făcea ca totul să pară distorsionat, aproape ireal.
Agenta Ana Popescu stătea în autospeciala de poliție, cu ochii fixați pe radar.
Zeci de mașini treceau.
Zeci de oameni grăbiți.
Până când a apărut el.
Un BMW negru.
În zonă de 90.
— Perfect… — a murmurat ea.
Sirena a pornit scurt, tăios.
Mașina a tras pe dreapta fără ezitare.
Prea calm.
Prea controlat.
Ana a simțit ceva ciudat, dar a ignorat.
Încă nu știa că viața ei urma să se rupă în două.
🚔 O oprire de rutină… până când a coborât geamul Ana a coborât din mașină, cu pași siguri.
Uniforma impecabilă.
O resto si pe aver rig
Privirea de polițist obișnuit cu încălcările de regulă.
„Actele, vă rog.”
Geamul s-a coborât.
Și atunci timpul a înghețat.
Bărbatul avea 35–40 de ani.
Cu ochii roșii.
Cu mâinile tremurânde.
Dar nu asta a lovit-o.
Ci cicatricea.
Albicioasă.
Pe tâmpla stângă.
Ana a simțit cum îi cade stomacul.
Nu mai auzea nimic.
Doar un sunet vechi, îngropat în memorie.
Un bloc în flăcări.
Și un bărbat care o purta în brațe.
🔥 12 ani înapoi Avea 14 ani atunci.
Blocul din Ferentari ardea.
Totul era învăluit în fum.
Se pierduse pe scări.
Nu mai vedea nimic.
Nu mai respira bine.
Și atunci…
un necunoscut a intrat în foc.
Fără să știe cine este.
Fără să întrebe.
