A făcut o pauză grea, în care s-a auzit doar bipăitul aparatelor.
— Și pentru că Andrei era un om mai bun decât mine.
Atunci, pentru întâia oară după atâția ani, am văzut adevărul pe chipul lui.
Nu mai era mândru.
Nu mai era rece.
Era doar regret.
Mariana a fost arestată chiar în aceeași seară.
Tentativă de omor.
Agresiune.
Atac într-o sală de tribunal.
Presa a explodat.
Toată țara vorbea despre cazul femeii însărcinate lovite în fața judecătorului.
Dar oamenii șopteau și despre altceva.
Despre cum un tată și-a regăsit fiica exact în clipa în care era pe cale s-o piardă pentru totdeauna.
Două luni mai târziu, mi-am ținut băiețelul în brațe pentru prima dată.
L-am numit Andrei.
Tata a venit zi de zi la maternitate.
Îi aducea hăinuțe, lapte, scutece.
Lucruri mărunte, firești.
Poate încerca, în felul lui, să recupereze anii pierduți.
Într-o seară, l-am găsit adormit cu nepotul în brațe.
Pe obrajii lui rămăseseră urme de lacrimi uscate.
Atunci am înțeles ceva simplu și greu deopotrivă.
Uneori oamenii se schimbă prea târziu.
Dar uneori, chiar și când e prea târziu… tot mai poate fi destul ca să ții o familie laolaltă.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
