Pentru câteva momente nu s-a auzit nimic în afară de ploaia care lovea acoperișul și suspinele lor.
Elena le privea fără să poată vorbi.
— Cum… cum m-ați găsit? a întrebat printre lacrimi.
Larisa a zâmbit.
— Ți-am promis când eram mici că ne întoarcem după tine.
Elena a râs slab printre suspine.
— Erați doar niște copii…
Atunci bărbatul elegant s-a apropiat și a întins mâna politicos.
— Doamnă Elena, eu sunt avocatul lor. Fetele dumneavoastră au vrut ca totul să fie pregătit perfect înainte să vină aici.
Elena încă nu înțelegea.
Maria a scos un plic alb și i l-a pus în palmă.
— Acum e rândul nostru să avem grijă de tine.
În interior se aflau acte și o cheie nouă, strălucitoare.
Femeia le privea fără să priceapă.
— Ce este asta?
Andreea a zâmbit printre lacrimi.
— Casa ta.
