Maria Andreea respira greu acum, cu sufletul apăsat.
— „Mama mi-a spus că tata a murit într-un accident când eram mică.”
— „Nu. Te-am căutat toată viața.”
— „Minți!”
Ochii îi erau umezi, dar plini de furie.
Am înaintat puțin cu trupul, încercând să îi fiu mai aproape.
— „Ai cicatricea aceea de când ai căzut de pe tricicleta roșie din fața blocului. Aveai trei ani minus două luni.”
S-a oprit brusc, ca și cum ceva din interior i s-ar fi frânt.
— „Mama ta îți spunea Măriuca atunci când îți era somn.”
— „Și dormeai doar dacă îți cântam ‘Somnoroase păsărele’.”
Buzele i s-au cutremurat ușor.
— „De unde…?”
Lacrimile îmi înfierbântau ochii deja.
— „Pentru că eu te adormeam în fiecare seară.”
Maria Andreea a coborât din mașină brusc.
Am crezut că pleacă.
Dar s-a sprijinit de portieră și atunci a început să plângă.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
