Pensionarii cu venituri sub 3.000 lei riscă să primească mai târziu prima tranșă a sprijinului promis de Guvern. Plata care era așteptată înainte de Paște ar putea fi mutată după sărbători, în urma întârzierilor apărute în procesul legislativ.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a admis public posibilitatea unei decalări de până la o lună, explicând că situația nu ține de instituția pe care o conduce, ci de etapele pe care trebuie să le parcurgă legea bugetului.
O resto si pe aver rig
„Da, din această cauză sunt și eu îngrijorat că există într-adevăr posibilitatea amânării cu maxim o lună. Adică există posibilitatea ca acest sprijin financiar pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei să ajungă o dată cu pensia de după Paște, nu cu pensia dinainte de Paște”, a declarat acesta. De ce apare întârzierea plăților Blocajul este legat de contestația legii bugetului la Curtea Constituțională a României, pas care a oprit temporar calendarul de implementare a măsurilor sociale. În lipsa deciziei definitive, autoritățile nu pot opera plățile suplimentare în ritmul planificat inițial.