Toate privirile se întoarseră către el.
Mihai păru mic, pentru prima oară.
— Eu n-am vrut scandal…
— Nu, spuse Elena. Tu ai vrut liniște. Dar liniștea ta a fost făcută din tăcerea mea.
Vorbele au lovit drept.
Unchiul Gigi își dresa glasul și încercă să facă haz:
— Hai, măi, doar n-o să ne certăm de la o salată.
Elena îl privi drept în ochi.
— Nu e despre salată. E despre faptul că, pentru voi, n-am fost niciodată un om. Doar femeia care trebuie să servească.
Soacra se ridică brusc de pe scaun.
— Dacă îți e așa greu, plecăm!
— Bine, răspunse Elena.
Fără țipete.
Fără scandal.
Doar un „bine” spus liniștit.
Și tocmai asta i-a uluit cel mai tare.
Fiindcă toți se așteptaseră s-o vadă cum cedează, ca de obicei.
Doamna Maria clipi de câteva ori.
— Cum adică… bine?
— Fix așa. Dacă veniți neanunțați, dacă mă tratați ca pe o servitoare și dacă nimeni nu mă respectă în propria mea casă… atunci, da, mai bine plecați.
Preț de câteva secunde, nimeni nu se mișcă.
Apoi verișoara își strânse geanta.
După ea, unchiul Gigi își luă haina.
Pe rând, rudele se ridicară de la masă, fără prea multe vorbe.
