La 36 de ani, am făcut o alegere care a stârnit rumoare pe ulița noastră: m-am căsătorit cu Andreea, femeia despre care unii spuneau, pe nedrept, că ar fi „cerșetoare”. Alegerea aceea, privită atunci cu sprâncene ridicate, s-a transformat în temelia unei familii.
O căsătorie împotriva prejudecăților La început, viața noastră a fost tăcută și grea. Andreea se trezea înaintea zorilor, punea casa în ordine, gătea, spăla, iar apoi venea lângă mine, în grădină. Nu cerea nimic; în schimb, învața repede, parcă hotărâtă să demonstreze că merită un loc la masa noastră. Vecinii ne priveau peste gard, unii ocoleau întâlnirea cu ea la fântână, iar șoaptele de pe uliță se înmulțeau. Andreea, însă, păstra capul sus și tăcea.
O resto si pe aver rig
După câteva luni, mi-a spus că a rămas însărcinată. Vestea m-a prins nepregătit: credeam că viața mea va rămâne simplă, trasă cu rigla. Când s-a născut băiatul nostru, Mihai, am plâns fără rușine. Doi ani mai târziu, a venit pe lume și Ana. De atunci, casa mică s-a umplut de pași mărunți, jucării împrăștiate și râsete. În ochii Andreei a apărut o lumină caldă care a stins încet tristețea de altădată.
Timpul a lucrat în favoarea noastră. Oamenii au început să tacă, apoi să salute. Gospodăria mergea bine, fără excese, dar cu tot ce contează: pâine pe masă, liniște, lucru făcut la timp. Femeia despre care se vorbea cu neîncredere devenea, fără vorbe mari, sprijinul familiei.
