— Pentru tine. Nu e o răsplată, e doar o încercare de împăcare.
În plic erau acte de proprietate — casa ei din oraș și un depozit bancar consistent. Eduard a dat din cap, dar nu s-a uitat înăuntru.
— Nu pentru asta te-am iertat.
— Știu, răspunse ea încet. Tocmai de aceea meriți totul.
Câteva luni mai târziu, bătrâna s-a stins liniștită, cu poza copiilor pe noptieră. Eduard a păstrat casa, dar n-a schimbat nimic din ea. Într-o cameră, a pus o fotografie mare cu părinții lor și una cu bunica, zâmbind la nuntă.
Când veneau nepoții, le spunea mereu același lucru:
— Să nu judecați niciodată un om după trecutul lui. Că uneori, și inimile de gheață se topesc, dacă le lași un loc la masă.
Și, în fiecare an, în ziua nunții Anei, aprindea o lumânare în fereastră — nu pentru cine a plecat, ci pentru cine s-a întors.
