Femeia bătrână, elegantă și distantă, a intrat în curtea casei de nuntă ca un vânt rece. Lumea s-a oprit din râs, iar muzica s-a stins pentru o clipă. Eduard a înlemnit. Nu o mai văzuse de aproape douăzeci de ani.
— Nu pot să cred… murmură el, cu un nod în gât.
Bunica purta o rochie scumpă, un colier masiv și o privire tăioasă. Se apropie încet, sprijinindu-se de baston, privindu-i pe toți ca pe niște străini. Apoi, cu o voce rece, spuse:
O resto si pe aver rig
— Frumoasă nuntă, Eduard. Ai crescut niște fete cum nici nu visam.
Toată lumea tăcea. Clara, Victoria și Ana priveau nedumerite. Doar Victoria a avut curajul să se apropie.
— Bunico? Tu ești?
Femeia a dat din cap. O lacrimă i s-a scurs pe obraz, dar s-a șters repede, rușinată.
— Am fost o proastă. Mi-am pierdut familia pentru niște prejudecăți.
