„Am încercat.”
El ridică privirea.
„Mesajele pe care le-ai găsit atunci erau conversații cu medicul meu.”
Fața lui se albi și mai tare.
„Eram însărcinată. Tocmai aflasem că vom avea tripleți.”
Toată lumea tăcu.
Până și băieții simțeau că se petrece ceva important.
„În noaptea aceea voiam să-ți spun”, am continuat. „Dar ai intrat în apartament convins că te înșel. N-ai vrut să asculți nimic.”
Bogdan închise ochii.
Mi-am amintit perfect acea seară.
Acuzațiile.
Hârtiile de divorț.
Totul se întâmplase atât de repede încât adevărul nu mai avusese loc.
„De ce nu ai revenit după?” întrebă el.
„Am încercat de mai multe ori. Avocații tăi mi-au transmis că nu dorești niciun contact direct.”
El clătină din cap.
„Nu am primit niciodată mesajele.”
Am crezut-o.
După expresia lui se vedea că spune adevărul.
Ani întregi s-au construit pe o serie de greșeli și pe orgolii neîntemeiate.
„După aceea am ales să-mi cresc copiii în liniște”, am spus.
Bogdan se uită la cei trei băieți de parcă încerca să recupereze cinci ani într-o singură privire.
Matei îl privea curios.
„Ești supărat?” îl întrebă.
Bogdan înghiți în sec.
