Matei și-a coborât privirea.
— S-a speriat foarte tare.
Nu părea răspunsul unui copil care descria un om furios.
Părea răspunsul unui copil care descria un om disperat.
În următoarele ore, polițistul Radu a ajuns la spital. A discutat cu mine, apoi cu Matei, în prezența unui psiholog.
Între timp, Andreea și Cătălin continuau să sune.
N-am răspuns.
Spre seară, adevărul a început să iasă la suprafață.
Cătălin era îngropat în datorii. Casa luxoasă, mașina nouă și viața pe care o afișa în fața tuturor erau construite pe credite pe care nu le mai putea plăti.
În ultimele luni devenise tot mai agresiv și mai imprevizibil.
Vecinii confirmaseră că au auzit certuri frecvente.
Mai mulți profesori observaseră că Matei devenise retras și anxios.
Când Cătălin și-a dat seama că băiatul văzuse mesajele și putea povesti altora ce se întâmpla în casă, și-a pierdut controlul.
În noaptea aceea, după o ceartă, i-a dezactivat codul de acces și l-a scos afară.
Probabil a crezut că băiatul va sta pe terasă câteva minute și că apoi îl va lăsa să intre.
Doar că Matei s-a speriat.
Și a plecat.
A mers kilometri întregi până la mine.
Când ancheta s-a încheiat, autoritățile au deschis un dosar pentru rele tratamente aplicate minorului.
Andreea s-a mutat separat și a început procedurile pentru custodie.
Surprinzător, ea a fost cea care, în cele din urmă, și-a recunoscut greșelile.
Într-o zi a venit la mine.
Nu avea machiaj. Nu avea explicații pregătite.
