Dar mâinile mele nu se desprindeau de pe volan. Eram înțepenită.
Tot ce construisem cu soțul meu era în casa aia. Pozele noastre. Hainele copilului. Viața noastră adunată în lucruri care păreau obișnuite până în clipa aceea.
Și acum doi străini intrau acolo cu cheia.
După câteva minute, unul dintre ei a ieșit, ținând ceva la piept.
Laptopul soțului meu.
Cel la care nu dădea voie nimănui să se uite, pe care nu-l lăsa niciodată nesupravegheat.
Al doilea a apărut cu o cutie gri din biroul lui.
