Era profesorul Victor Mureșan.
Fondatorul spitalului Med Prestige.
Omul care construise întreaga instituție cu zeci de ani în urmă.
Portretul lui atârna în holul principal.
Și era omul despre care toată lumea crezuse că murise acum opt luni.
Doctorul Cârstea s-a sprijinit de gard.
— Este imposibil…
Dar nu era imposibil.
Profesorul trăia.
Mai îmbătrânit.
Și atunci au început să audă conversația din curte.
— Ați mâncat tot? îl întreba Lenuța.
— Tot — a răspuns bătrânul, zâmbind.
— Și exercițiile?
— Le-am făcut.
— Nu trișați.
Bătrânul a râs.
Un râs sănătos.
Nu era râsul unui om sfârșit de boală.
Doctorul Cârstea nu mai pricepea nimic.
În urmă cu opt luni, familia profesorului anunțase că acesta murise într-o clinică din străinătate, după o boală grea.
A urmat o înmormântare cu ceremonii.
Mesaje de condoleanțe.
Totul părea definitiv.
Și totuși omul era acolo.
Mihai a șoptit:
— Mai este ceva.
