Un murmur a străbătut grupul de invitați. Câțiva și-au coborât telefoanele, rușinați, iar alții s-au privit între ei, înțelegând că situația se răstoarnă.
Eugen i-a făcut semn managerului, iar acesta s-a apropiat grăbit, cu ochii mari, speriat.
„Cât câștigă tânăra în seara asta?”
„Păi… în jur de 200 de lei, domnule”, a bâiguit el.
Eugen și-a întors din nou fața spre Lilia, care tremura, încă leoarcă.
„De azi, nu mai lucrezi aici.”
Inima ei s-a strâns ca într-o menghină. Atât? Atât a însemnat mâna aceea întinsă, scurta clipă în care crezuse că cineva chiar o ajută?
Dar Eugen a vorbit din nou, iar vocea lui a tăiat aerul ca o lamă curată.
„De azi, lucrezi pentru mine. Salariu: 5.000 lei pe lună. Iar costurile pentru tratamentul mamei tale… le acopăr eu.”
Mulțimea a izbucnit într-o uimire neuniformă. Unii au început să aplaude, alții au ridicat iar telefoanele, de data asta pentru un altfel de poveste.
Lilia a rămas împietrită, cu genunchii moi, pe punctul de a ceda.
„Domnule… eu… nu știu ce să spun…”
