Bărbatul a oftat.
„Știu. A ales asta.”
A deschis plicul. Înăuntru erau acte. Contracte. Extrasuri de cont. Totul pe numele bunicului meu. Sume care m-au amețit. Sute de mii de lei.
„Avea bani suficienți să trăiască fără griji. Dar după moartea părinților tăi, a făcut un lucru.”
Mi-a întins o hârtie cu titlu mare: ACT DE DONAȚIE.
Bunicul donase cea mai mare parte din averea lui unui centru pentru copii orfani din județ.
„A spus că nu vrea ca tu să crești crezând că banii rezolvă totul. A vrut să te învețe să fii puternică, modestă și recunoscătoare.”
Lacrimile au început să-mi curgă fără să le pot opri.
„Dar de ce să mintă?”
Bărbatul m-a privit drept în ochi.
„Pentru că te iubea mai mult decât viața lui.”
Mi-a mai dat un plic.
„Asta e pentru tine. A lăsat instrucțiuni clare să-l primești doar după ce împlinești 18 ani.”
