El a tăcut mult, privirea rătăcind undeva departe, apoi a răspuns:
— Să iubesc din nou.
Ea i-a întins mâna și și-a așezat palma peste a lui.
— Atunci e timpul să-ți înfrunți frica.
Timpul a lucrat în tăcere, iar zvonurile au început să curgă: omul de piatră din palat se schimba. Nu mai era rece, nu mai părea atât de distant. Palatul însuși părea că-și recapătă viața, iar oamenii zâmbeau mai des.
Într-o dimineață, în fața curții adunate, el a căzut în genunchi înaintea ei. Purta alb, iar ochii îi erau scăldați de lumină.
— Tu ești destinul meu, — i-a șoptit.
Atunci totul a devenit limpede: femeia trimisă în batjocură, cea pe care toți o crezuseră o glumă, devenise regina inimii celui mai puternic om al deșertului.
Iar Eliana, fata care nu știa să se prefacă, a arătat că adevărul rostit cu demnitate poate înmuia până și un suflet împietrit de putere.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
