Nu datorită unei anchete.
Nu datorită poliției.
Ci pur și simplu, întâmplător.
Un teren părăsit, înghițit de gunoaie și buruieni, urma să fie curățat. Oamenii din zonă făcuseră plângeri din cauza șobolanilor și a mirosului.
Doisprezece muncitori n-au fost, ci doar doi. Ei au început să strângă molozul, saltelele aruncate, resturile fără sens.
La un moment dat au dat peste o placă mare de beton.
Părea pusă acolo de cineva anume.
Nu făcea parte din nimic anume.
Era doar acolo.
Au încercat să o urnească.
Cu greu au reușit să o ridice.
Și atunci a venit mirosul.
Un miros greu.
Înțepător.
Sub beton se căsca o groapă plină cu apă mâloasă și noroi întărit.
Iar acolo, aproape acoperite, se zăreau două lucruri.
O geantă bej.
Și o bluză vișinie cu nasturii smulși.
Unul dintre muncitori a făcut un pas înapoi.
— Doamne ferește…
Au sunat imediat la poliție.
Zona a fost izolată.
Vecinii s-au strâns de îndată lângă gard.
Printre ei, o femeie în vârstă care, când a zărit bluza, și-a dus mâna la gură.
— Asta… asta nu e femeia dispărută de atâția ani?
Vorbele ei s-au împrăștiat din om în om.
Și, în mai puțin de o oră, Alina a primit un telefon.
A ajuns tremurând.
Mihai era deja acolo.
Ioana plângea în mașină.
