Când polițiștii au ridicat geanta, Alina a simțit că i se taie picioarele.
A recunoscut-o dintr-o privire.
Pe fermoar încă atârna un breloc mic de lemn.
Darul Ioanei, făcut la școală.
Nu mai exista nicio îndoială.
Gabriela fusese acolo tot timpul.
La câteva străzi de casă.
Paisprezece ani.
Paisprezece ani în care familia a căutat-o peste tot, fără să știe că era atât de aproape.
În zilele următoare, ancheta a fost redeschisă.
Pentru prima dată, după atâția ani, poliția a început să caute pe bune.
Au fost chemați foști vecini.
Foști chiriași.
Foste angajate.
Și, în cele din urmă, a reapărut și numele Marianei Dumitrescu.
Fosta șefă.
Între timp, își schimbase numele și plecase în alt oraș.
Când au adus-o la audieri, avea părul alb și o privire obosită.
Dar Alina a recunoscut imediat aroganța din ochii ei.
La început, femeia a negat tot.
A spus că Gabriela a plecat furioasă din casa ei și că nu a mai văzut-o niciodată.
Numai că anchetatorii descoperiseră deja un lucru esențial.
În anul dispariției, pe terenul unde fusese găsită geanta, avuseseră loc lucrări ilegale de turnare a betonului.
Iar firma care trimisese echipa aparținea fratelui Marianei.
Minciunile au început să se destrame una câte una.
După ore întregi de întrebări, Mariana a cedat.
Iar adevărul s-a dovedit mai urât decât își imaginase oricine.
În ziua aceea, Gabriela se dusese doar să-și ceară banii.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
