M-am lăsat încet pe scaunul din bucătărie, cu genunchii moi, ca și cum dintr-odată nu m-ar mai fi ținut picioarele.
Mesajul era lung. Îl tot reciteam și, oricât încercam, mintea refuza să-l cuprindă.
Sora lui Vlad, Cristina, îmi scria. Tonul ei era simplu, curat, fără înflorituri — de parcă purtase povestea asta în ea ani întregi și, în sfârșit, o lăsa să iasă.
„Luca, nu știu dacă mama ta știe adevărul. Vlad n-a plecat de bunăvoie. În ziua în care a aflat că va deveni tată, a intrat într-o mare problemă din cauza tatălui nostru.”
Am ridicat ochii spre Luca.
— Ce înseamnă asta?
El a înghițit în sec.
— Continuă.
Am citit mai departe, cu degetele încleștate pe telefon.
O resto si pe aver rig
În anii 2000, tatăl lui Vlad se învârtea în afaceri murdare: împrumuturi, datorii, oameni periculoși. Vlad aflase că familia lor era strânsă cu ușa de niște cămătari. Chiar în ziua când eu îi spusesem că sunt însărcinată, tatăl lui hotărâse să-și ia toți ai casei și să dispară din oraș.
Dar Vlad refuzase.
Voia să rămână.
Voia să mă ia și pe mine.
În aceeași seară, însă, izbucnise un scandal uriaș acasă la ei. Tatăl lui îl lovise și îl amenințase că, dacă rămâne, ne aruncă pe toți în pericol.
După cum scria Cristina, Vlad încercase să vină la mine în noaptea aceea, dar doi bărbați din poveste îl găsiseră înainte. L-au bătut rău și l-au dus cu forța, odată cu familia, într-un alt județ.
Telefonul i-a fost făcut bucăți.
Totul s-a întâmplat atât de repede, încât eu nici n-am apucat să pricep ce se petrece.
Mi-am dus mâna la gură, cu o senzație de gol.
— Nu… nu… asta nu are sens…
Și totuși, undeva în adânc, ceva se așeza. Dispariția lui bruscă. Casa vândută peste noapte. Liniștea aia în care nimeni nu mai știa nimic.
Luca tăcea.
