Era doliu.
În zilele care au urmat, doctorul Victor a venit de fiecare dată să ne vadă.
Nu a încercat să înlocuiască pe nimeni.
Nu a făcut promisiuni mari.
Doar stătea lângă pătuț și îl privea.
În a treia zi, mi-a întins un plic.
Înăuntru erau fotografii.
Adolescent.
Jucând fotbal.
Cu un câine în brațe.
Le-am atins cu vârfurile degetelor, tremurând.
— Vreau ca nepotul meu să știe cine a fost tatăl lui, a spus încet.
Au trecut luni.
Doctorul Victor a ajuns să facă parte din viața noastră.
Nu fiindcă ar fi avut vreo obligație.
Ci pentru că a vrut.
În fiecare duminică apărea cu o pungă de fructe și cu câte o poveste despre Mihai.
Băiatul meu asculta vrăjit.
— Tata făcea asta?
— Tata era amuzant?
Într-o seară, când băiatul meu avea aproape cinci ani, m-a întrebat:
— Mama, tata m-a iubit?
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
