Nu știa că Elena a ascuns adevărul.
Nu de rușine.
Ci pentru că își dorea să fie iubită pentru cine este ea, nu pentru banii tatălui ei.
Victor scoate un dosar subțire și îl așază pe masă, cu un gest sobru.
„Compania ta are credite restante de aproape 8 milioane de lei.”
Fața lui Andrei se schimbă într-o clipă.
„Cum… de unde știți asta?”
„Pentru că banca principală e a mea.”
Bianca face un pas înapoi, de parcă podeaua s-ar fi mișcat sub ea.
Victor continuă la fel de calm, ca și cum ar enumera evidențe:
„Clădirea în care ai biroul e a mea. Investitorii pe care îi aștepți luna viitoare? Tot partenerii mei.”
Andrei simte cum îi fuge pământul de sub picioare; tot ce credea solid se fisurează.
„Domnule Radu, cred că putem discuta…”
„Nu mai avem ce.”
Victor îl țintește cu privirea, fără urmă de ezitare.
„Ai confundat bunătatea fiicei mele cu slăbiciunea.”
Elena oftează încet.
Pentru prima dată după mult timp, pare ușurată, ca și cum în sfârșit aerul ar fi respirabil.
Andrei face un pas către ea, disperat.
„Elena… eu nu știam…”
Ea îl oprește ridicând ușor mâna, tăindu-i cuvântul.
„Exact. Nu știai nimic despre mine.”
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
