M-am privit în oglindă: părul încâlcit, ochii roșii. În suflet însă, simțeam o ușurare profundă, de parcă cineva ar fi apăsat, în sfârșit, un buton de reset pentru viața mea.
Ușa s-a deschis brusc și Andreea a intrat plutind pe un aer de triumf, ca și cum tocmai își adjudecase un trofeu. În mână flutura o poșetă nou-nouță, lucioasă, cu eticheta încă agățată — semnul clar că nu îi aparținea.
— Te-ai trezit? — a rostit rece, fără urmă de compasiune. — Sper că ți-a trecut faza asta teatrală.
Am privit-o lung. I-am urmărit fiecare tremur al buzelor, fiecare zâmbet înțepenit, fiecare încordare de pe frunte. Dincolo de aroganță, se vedea clar panica. O adulmecam ca pe un miros vechi, cunoscut.
O resto si pe aver rig
— Andreea — am spus liniștit. — Cu cine te-ai măritat?
Ochii i s-au rotunjit o clipă, dar și-a revenit repede, ca și cum și-ar fi tras peste față o mască.
— Cu Adrian, normal! Crezi că sunt proastă? Bărbatul cu bani, cu vilă mare, cu mașinile alea scumpe, cu afaceri peste tot. Ce, ai uitat?
Am inspirat adânc și mi-am ținut privirea fixată pe ea, fără să clipesc.
— Adrian nu e bogat, Andreea.
Tăcerea s-a lăsat grea între noi, ca o piatră. Trăsăturile i s-au înțepenit și i-a dispărut zâmbetul fals, lăsând în urmă o umbră teapănă de îndoială.
