N-am apucat să-i răspund.
Matei a deschis ochii.
S-a uitat fix la mine, fără să plângă, cu expresia aceea pe care o au copiii când urmează să spună ceva ce îi sperie.
M-a tras ușor de mânecă cu degetele încă reci.
Și foarte încet, ca atunci când îmi spune un secret, mi-a șoptit:
— Mătușă… tata m-a lăsat afară pentru că am găsit telefonul lui.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— Ce telefon?
Matei a înghițit în sec.
— Pe cel pe care nu trebuia să-l găsesc.
O resto si pe aver rig
Înainte să mai apuce să spună altceva, au sosit paramedicii. L-au consultat imediat și au decis să-l ducă la spital pentru investigații. Am mers cu el.
În salon, după ce medicii s-au asigurat că nu suferise degerături grave, a început să vorbească mai clar.
Mi-a povestit că în urmă cu două zile rămăsese singur acasă. Tatăl lui ieșise, iar Andreea era plecată la serviciu. Căutând încărcătorul tabletei, deschisese din greșeală un dulap din biroul lui Cătălin.
Acolo găsise un telefon vechi.
Curiozitatea l-a făcut să-l pornească.
— Era fără parolă, mi-a spus.
Pe telefon erau sute de mesaje.
Nu înțelesese mare lucru din ele, dar văzuse numele tatălui său și multe discuții despre bani.
Mulți bani.
Unele mesaje vorbeau despre datorii, altele despre credite și despre faptul că banca urma să execute casa dacă anumite sume nu erau plătite urgent.
— Tata a intrat în cameră și m-a văzut cu telefonul în mână.
— Și ce a făcut?
