În mijlocul sufrageriei erau cutii.
Zeci de cutii.
Unele erau desfăcute, altele închise bine, umplute cu haine vechi, jucării, pături, farfurii, oale, borcane cu zacuscă, conserve și chiar pachete cu făină și mălai.
Am rămas nemișcată.
Pe masă zăcea o listă scrisă de mână. Nume. Sume. Lucruri necesare.
Lângă geam erau două pătuțuri mici de copil.
Am simțit cum mi se taie respirația.
În camera noastră, locul în care obișnuiam să dorm după-amiaza cu geamul deschis, un dulap fusese umplut cu haine pentru copii. Pe perete trona un afiș scris de mână: „Bine ați venit”.
Nu înțelegeam nimic.
Am auzit ușa de la intrare.
Marius a intrat cu două sacoșe mari în mâini și s-a oprit brusc când m-a zărit.
O resto si pe aver rig
Pentru o clipă ne-am privit fără să rostim vreun cuvânt.
— Ce e asta? am șoptit.
A lăsat sacoșele jos.
Nu părea vinovat. Părea… obosit.
