Opt minute în care s-a schimbat totul în holul Hotelului Majestic Holul Hotelului Majestic era prea bine luminat pentru ora târzie. Suprafețele lucioase reflectau un aer rece, aproape ostil. Sofia Popescu stătea dreaptă lângă recepție, fără să ridice vocea, fără gesturi teatrale. Își ținea geanta aproape și, din când în când, verifica telefonul, ca și cum răspunsul pe care îl aștepta nu se afla în fața ei, ci undeva, la distanță.
Își acordase opt minute. Nu pentru a provoca o scenă. Nu pentru a cere explicații. Ci pentru a decide dacă mai are sens să rămână acolo, sub priviri care deja o măsurau din cap până în picioare.
În jur, detaliile începeau să devină deranjant de vizibile: un cuplu șoptind lângă lift, un bărbat elegant care își dregea vocea cu insistență, un telefon ridicat discret, cu camera pornită. Era genul de moment care, împins puțin prea departe, se transformă într-un spectacol nedorit.
O resto si pe aver rig
Opt minute la recepție care au cântărit cât o decizie majoră Din spatele tejghelei, reacțiile veneau mecanic. Cătălin, cu un zâmbet rigid, afișa siguranța celui convins că ecusonul îi oferă automat dreptate. Maria, cu privirea fixată în monitor, părea prinsă între rutină și un disconfort pe care nu știa cum să-l gestioneze.
Replica a venit fără țipete, dar cu o tăietură clară: — Haideți, domnișoară. Nu ne faceți să pierdem timpul.
Tocmai tonul neutru a făcut ca vorbele să sune mai dur. În hol, liniștea s-a strâns brusc, ca o presiune invizibilă. Sofia Popescu nu a răspuns imediat. A lăsat pauza să se așeze, obligându-i pe cei din jur să simtă cât de jos poate coborî o situație când cineva confundă controlul cu superioritatea.
