Toți au amuțit.
Muzica se mai strecura încet din curte, dar râsetele dispăruseră. Se auzeau doar respirația mea grăbită și șoaptele neliniștite ale invitaților.
Andrei s-a uitat nedumerit la paramedică.
— De ce poliția? A căzut, atât.
Paramedica nu i-a răspuns. S-a aplecat spre mine și mi-a vorbit cu o blândețe fermă.
— Ana, rămâi cu mine. Nu te mișca. Te ducem imediat la spital.
În ochii ei am citit ceva mai înfricoșător decât durerea: o seriozitate tăioasă.
Un echipaj de poliție a apărut în câteva minute. Luminile albastre au spălat gardul și mașinile înșirate strâmb pe stradă. Vecinii se adunaseră la porți.
O resto si pe aver rig
Un polițist a întrebat calm:
— Cine a fost cu doamna în clipa în care a căzut?
Andrei a ridicat din umeri.
— A ieșit singură. Mereu face din astea…
Paramedica i-a tăiat vorba scurt:
— Domnule, soția dumneavoastră nu își simte picioarele. Nu e „din astea”. E posibilă o leziune gravă a coloanei.
Și din nou, tăcere.
Mariana a încercat să forțeze un zâmbet.
