Metalul rece i-a mușcat încheieturile, iar clinchetul cătușelor i-a bubuit în urechi mai tare decât orice alarmă din cockpit.
Radu nu a ripostat. Nici nu mai avea putere. Coborât pe scara avionului, simțea privirile pasagerilor lipite de geamuri: nedumerite, speriate, unii ținând telefoanele în dreptul sticlei. Cu doar câteva minute înainte îl aplaudaseră. Acum îl urmăreau cum e escortat ca un infractor prins pe loc.
Pe pistă bătea un vânt aspru, tăios, venit dinspre câmp. La marginea aeroportului, mic și uitat de lume, un panou ruginit încă rezista: „Baza Aeriană Deva – Zonă restricționată”.
Radu a ridicat privirea.
O resto si pe aver rig
Atunci a priceput că ceva era serios în neregulă.
L-au împins într-o dubă fără niciun însemn. Ușa s-a trântit cu ecou. Motorul a răcnit și a pornit.
„Vreți să-mi spuneți pentru ce sunt arestat?”, a întrebat, ținându-și vocea dreaptă, deși inima îi bătea să-i spargă pieptul.
Un jandarm a oftat, obosit.
„Pentru că ați încălcat un ordin direct.”
Drumul până la clădirea de beton, cenușie și rece, a părut nesfârșit. Într-un birou mic, cu pereți scorojiți, unde un calendar cu sfinți atârna strâmb, Radu a aflat, în sfârșit, adevărul.
Cu douăzeci de minute înainte de tot haosul, primise un mesaj criptat de la centrul de control: să continue zborul cu orice preț.
