„Offff! Mă, puiul lui tătâițu, stau și mă întreb: unde ai găsit tu așa spectacol frumos de ai plecat să cânți singură fără mine? Doar unde erai tu eram și eu și unde eram eu erai și tu… Spune, fetița mea, să vin și eu”, a scris acesta, cu sufletul frânt de dor.
„17 ani te-am ținut de mână, 17 ani de când mi-ai umplut viața de fericire, de bucurie… și cum ți-am dat drumul de la mână, ai și plecat pe alt drum fără întoarcere!
Offff, Offfff, Offfff! Cine ești tu, îngeraș, de ai întrat atât de adânc în inimile noaste, ai făcut o lume întreaga să te iubească, să îți asculte vocea, zâmbetul și frumusețea și pleci așa de repede fără să dai cel mai mic semn că vrei să pleci la Îngeri! Offff! Doamne Dumnezeul nostru, de ce nu m-ai luat pe mine în locul Andreei! Că și eu pot cânta. În schimb, o lăsai pe Andreea pe pamânt că avea multe vise și atât de mulți prieteni! 17 ani de bucurii, 17 ani fericiți lângă tine puiule, te-am luat de mânuță și te-am dus peste tot să te văd fericită și împlinită, mă mândream cu tine și spuneam la toată lumea că sunt cel mai fericit bunic din lumea asta, până acum când totul a luat sfârșit”.
Rândurile lui adună atât dorul, cât și neputința de a înțelege o pierdere fulgerătoare, care a lăsat în urmă o familie și o comunitate întreagă îndoliate.
Andreea, apreciată de public și dedicată școlii Andreea Micu era elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” din Buzău. Crescută într-un mediu cu înclinații artistice, și-a construit pas cu pas drumul pe scenă: a cântat la evenimente locale, a urcat pe scene de festival și a strâns în jurul ei un public care o urmărea cu drag. Chiar înaintea zilei în care a intrat în comă, tânăra publicase un scurt clip dintr-un concert – zâmbitoare, energică, plină de viață –, semn că muzica era centrul planurilor ei pentru vară.
