Fără glume.
Fără brandy.
„Am fost prost.”
Nu știu dacă invitații respirau atunci sau mai târziu.
Dar am simțit cum mi se îndreaptă spatele.
Nu pentru el.
Pentru mine.
Am luat oglinda și am agățat-o înapoi pe perete.
„Masa este încă pe masă”, am spus calm. „Dacă tot vrem să stăm împreună, hai să stăm respectuos.”
Viorel s-a așezat.
Nu a mai turnat brandy.
A încetat să mai facă glume.
Mai târziu, după ce invitații au plecat, a strâns farfuriile fără știrea mea.
A doua zi dimineață s-a trezit devreme.
Nu pentru gantere.
Când s-a întors, avea legume, pește și un mic buchet de flori în geantă.
Nu trandafiri scumpi.
Doar garoafe.
„Amândoi începem”, a spus el.
Nu despre slăbit.
Despre respect.
Și pentru prima dată după ani de zile, m-am uitat la el și nu am văzut un vultur sau un sac de cartofi.
Am văzut un om care a înțeles în sfârșit că dragostea nu se măsoară în cercuri.
Ci în felul în care știi să ții o oglindă – mai întâi pentru tine însuți.
