Și am înregistrat tot.
Andrei mi-a strâns din nou încheietura
Preotul și-a curățat gâtul.
— Iubiți credincioși…
— Așteptați, am spus.
Vocea mea era joasă.
Andrei a oftat, zâmbind ironic.
— Nu începe.
Mi-am băgat mâna în buchet, printre orhideele albe și panglica de mătase, și am scos un stick USB mic, argintiu.
Am trecut pe lângă el și l-am conectat direct la proiectorul preotului.
— Hai să vedem adevărata lecție, am șoptit.
În spatele lui, ecranul s-a aprins.
Prima înregistrare
Imaginea a tremurat o clipă, apoi s-a fixat.
Camera miresei.
Eu nu eram în cadru. Se vedea măsuța de toaletă, oglinda cu becuri rotunde și Elena Marinescu, așezată pe scaunul meu, cu un plic crem în poală. Andrei stătea lângă fereastră, cu telefonul în mână.
Vocea Elenei a umplut biserica.
— Dacă semnează, luni nu mai contează votul. Acțiunile intră în fond și Ghiță votează cu noi.
Un murmur a străbătut rândurile.
Am zărit capul domnului Ghiță ridicându-se brusc din al treilea rând. Membru în consiliu de doisprezece ani, purtând aceeași cravată vișinie la fiecare ședință, ca o pată de vin uscat.
Pe ecran, Andrei a întrebat:
— Și dacă face figuri?
Elena a râs. Scurt. Fără căldură.
— Atunci plângem în presă. Mireasa instabilă, moștenitoarea care și-a pierdut mințile după moartea tatălui. Ai pozele?
Andrei a ridicat telefonul.
— Bogdan le-a făcut bine. Nu se prinde nimeni.
În biserică, cineva a scăpat un program de nuntă pe podea.
