O resto si pe aver rig
Personajul acestei povești era o persoană simplă, obișnuită să ofere mai mult decât primea. Nu obișnuia să ceară ajutor și nu își transforma tristețea în spectacol. Își purta dezamăgirile în liniște, în zile lungi, în seri grele și în dimineți în care zâmbetul devenea mai mult un efort decât o stare firească.
În jurul său, lumea părea mereu ocupată. Prietenii răspundeau rar, familia observa doar ceea ce era vizibil, iar oamenii grăbiți treceau mai departe fără să întrebe ce se ascunde în spatele unei priviri obosite. În această tăcere, nevoia de afecțiune nu dispăruse. Din contră, crescuse până când orice semn de atenție devenise important.
