Bătrânul l-a privit lung, fără grabă.
— Omul care a condus academia unde ar fi trebuit să înveți ce înseamnă uniforma aia.
Picioarele polițistului aproape că au cedat.
Colegul lui și-a scos șapca încet, cu mâinile tremurânde.
Agentul DGA a deschis dosarul, răsfoind câteva pagini.
— Avem deja suficiente înregistrări. Iar acum se adaugă distrugerea de documente oficiale, intimidarea și abuzul în serviciu.
Tânărul polițist și-a întors privirea, implorând, către bătrân.
— Vă rog… eu… am greșit.
Bătrânul l-a privit câteva secunde, în tăcere.
— Nu. Ai transformat asta în obicei. Asta e diferența.
În depărtare s-au auzit sirene tot mai aproape.
Drumul, până atunci pustiu, nu mai părea deloc gol.
Colegul care filmase a început să plângă în șoaptă.
— Avem familii…
Colonelul și-a ridicat privirea spre cerul alb, încins de căldură.
— Și oamenii pe care i-ați umilit aveau.
Unul dintre agenții în civil s-a apropiat de bătrân.
— Domnule colonel, chemăm alt echipaj să vă conducă?
Bătrânul a zâmbit pentru prima oară.
Un zâmbet obosit.
— Nu. Mai pot conduce și singur.
Apoi s-a aplecat cu greutate, a ridicat de pe asfalt o bucată ruptă din permis și a rămas câteva clipe cu ochii pe ea.
— Treizeci și opt de ani am purtat uniforma asta, a spus încet. Și tot ce am încercat să-i învăț pe oameni ca voi a fost că puterea fără respect transformă omul în gunoi.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
