Într-o dimineață rece de toamnă, cei doi frați mergeau spre școală ca de obicei. Hainele lor erau curate, dar vechi. Pantofii erau uzați. Ghiozdanele purtau urmele multor ani de folosire.
Pe drum au întâlnit un bătrân pe care nu-l mai văzuseră niciodată.
— Bună dimineața! au spus copiii.
Bătrânul s-a oprit.
Și le-a răspuns.
— Bună dimineața, dragii mei! Ce frumoasă este ziua când începe cu un salut!
Pentru prima dată după mult timp, copiii au zâmbit.
Era doar un salut.
Dar pentru ei însemna enorm.
Bătrânul i-a întrebat unde merg.
Au povestit despre școală, despre visele lor și despre faptul că își doreau să învețe cât mai bine.
Omul i-a ascultat cu atenție.
Înainte să plece, le-a spus:
— Să nu vă pierdeți niciodată bunătatea. Ea valorează mai mult decât toți banii din lume.
Acele cuvinte au rămas în inimile lor.
Anii au trecut.
Copiii au crescut.
Au învățat.
Au muncit.
Au trecut prin multe greutăți, dar nu au renunțat niciodată.
Și-au amintit mereu de mama lor și de bătrânul care îi salutase într-o dimineață rece.
Au înțeles că adevărata bogăție nu stă în conturile bancare.
Nu stă în mașini.
