— Ce ați spus?
— Ai fost adoptată?
— În mașină.
— Ai o cicatrice la mână. În formă de lună.
Ochii i se îngustară.
— V-am spus să urcați în mașină.
— Fiica mea avea una identică.
Ana îi strânse brațul mai tare. Nu brutal, dar atât cât să-i arate că începea să întindă un fir prea subțire.
— Domnule Munteanu, sunteți oprit în baza unui mandat de aducere pentru interogatoriu într-un dosar vechi, redeschis după apariția unor probe noi. Dacă încercați o manipulare emoțională, nu o să vă ajute.
Radu clipi.
— Ce dosar?
Deschise portiera din spate.
— Dispariția minorei Mara Munteanu. Anul 1993.
Preț de o clipă, bătrânul motociclist își ținu respirația.
Apoi începu să râdă. Nu tare. Nu vesel.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
