Lacrimile i-au curs fără rușine. Ani de bani, clinici, spitale private, tratamente de zeci de mii de lei. Și uitase ceva simplu: că fiul lui avea nevoie, înainte de toate, de viață.
S-a ridicat încet. S-a așezat pe podea lângă ei. A întins mâna.
Andrei i-a prins degetul.
— Râzi, tată… a murmurat Maria. Uite ce face când vă simte.
Dan a zâmbit pentru prima dată după mult timp. Un zâmbet adevărat.
În ziua aceea, nu a mai plecat nicăieri. A anulat conferințe, întâlniri, contracte. A stat pe podea, a cântat stângaci, a râs.
În seara aceea, i-a spus Mariei: — Nu mai ești angajată. Ești parte din familie.
Casa aceea, plină până atunci de tăcere și de miros de dezinfectant, a început din nou să miroasă a mâncare gătită, a râsete și a speranță.
Iar Dan a înțeles, în sfârșit, că adevărata bogăție nu se măsoară în bani, ci în momentele în care sufletul, chiar și zdrobit, învață din nou să respire.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
