La apartamentul modest.
La masa ieftină.
La cele două plante din geam.
— Aici locuiești?
A dat încet din cap.
Nu a mai făcut nicio glumă.
Nu a mai criticat nimic.
A rămas câteva secunde în tăcere.
Apoi a spus:
— N-am știut.
Am zâmbit trist.
— Exact asta era problema.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Nu. Ascultă-mă tu acum.
Pentru prima dată în viața mea.
Și a ascultat.
I-am povestit tot.
Despre dosare.
Despre oameni.
Despre concediere.
Despre procese.
Despre nopțile în care mă temeam că voi pierde totul.
Despre anxietate.
Despre umilință.
Despre cât de mult m-a durut să fiu judecată de cei care trebuiau să mă iubească.
Când am terminat, plângea.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
