Altul, fotografiind documente.
Mi s-a făcut pielea de găină.
— Ea știa că o fură?
— Știa că încearcă să o declare incapabilă psihic pentru a controla averea, a spus notarul.
Am rămas fără cuvinte.
El și-a scos ochelarii, de parcă ar fi vrut să mă vadă mai limpezit.
— În ultimele luni, singura persoană pe care a simțit că o poate observa fără mască ați fost dumneavoastră.
Am râs scurt, amar.
— Și totuși m-a acuzat că sunt hoț.
— Ca să vă scoată din casă înainte să înceapă scandalul adevărat, a rostit rar.
Am clătinat din cap, încă neînțelegând pe deplin.
Atunci a împins spre mine un alt document.
— În această dimineață, înainte să veniți la vilă, doamna Dumitrescu a depus oficial o plângere împotriva propriilor copii pentru fraudă și tentativă de abuz financiar.
M-am simțit amețit.
— Dumnezeule…
— Știa că după aceea lucrurile vor deveni urâte. Și a vrut să vă țină departe.
Mi-am închis ochii pentru câteva secunde.
Mi-am amintit toată umilința din sufragerie.
Privirile lor.
Zâmbetele acelea sigure pe ele.
Totul fusese teatru.
Pentru mine.
Ca să mă scoată din raza de foc.
Notarul s-a ridicat și s-a apropiat de fereastră.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
