Femeia a împins spre ea câteva fotografii, lăsându-le la îndemâna Elena.
— Din păcate, este.
Elena le-a privit și a tăcut. Pentru prima dată de când o cunoscusem, nu mai avea o critică pregătită, nicio lecție despre cum trebuie să se comporte o soție.
Doar tăcere.
Polițistul a început să parcurgă formalitățile, citind calm și precis procedurile ce urmau.
Andrei nu mai protesta.
Nu mai ridica glasul. Nu mai încerca să controleze nimic.
Privea masa încărcată, cafeaua aburindă și oamenii din jur ca pe lucruri care nu-i mai aparțineau.
Apoi și-a ațintit privirea asupra mea.
— De când?
— De când am început să observ că minciunile tale nu se mai potriveau între ele.
— Ai plănuit totul?
— Nu. Tu ai plănuit totul. Eu doar am strâns dovezile.
Ochii lui au alunecat spre buza mea umflată.
Pentru o clipă m-am format că ar putea spune ceva — poate o scuză, poate un regret.
Dar nu a spus nimic.
În acel moment am înțeles că nu pierdusem nimic cu adevărat valoros.
Polițistul i-a cerut să-l însoțească.
Andrei și-a luat paltonul fără să-și mai arunce o privire înapoi către oameni.
Când a ajuns la ușă, s-a oprit, rotindu-se cu privirea spre noi o ultimă dată.
— Ai distrus tot.
Am dat din cap, ușor.
— Nu. Eu doar am refuzat să mai tr
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
