Daniel a înlemnit. Zâmbetul i s-a înecat undeva între dinți și nu a mai găsit drumul înapoi.
„E nulă. Zero. Fără nicio valoare.”
Claudia s-a albit la față. „Nu se poate…”
„Ba tocmai că se poate,” am zis liniștit. „Și mai e ceva.”
Am scos telefonul din buzunar.
„Alo? Bună ziua. Aș dori să trimiteți un echipaj. Da… cineva a încercat să evacueze ilegal niște proprietari din propria locuință.”
Daniel a făcut un pas înapoi, trăgând aer scurt în piept.
„Stai, nu e cazul de—”
„Ba e,” l-am tăiat, fără să clipesc.
În zece minute, liniștea de la malul mării a fost sfâșiată de sunetul unei mașini de poliție. Sirena s-a stins în fața porții, lăsând în urmă un ecou subțire.
Discuțiile au fost scurte.
Foarte scurte.
Când s-au terminat, Daniel nu mai purta acel zâmbet sigur pe sine. Îi dispăruse din priviri toată poleiala bravurii. Iar Claudia nu mai ocolea privirea nimănui — doar că nu mai avea ce să spună.
Au plecat.
Fără scandal.
Fără explicații.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
